Activitate în cadrul Parlamentului

Deputat de Călărași din anul 2016

  • Validat ca deputat circumscripția 12 Călărași;
  • Vicepreședinte al Camerei Deputaților (decembrie 2016-septembrie 2016);
  • Membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi și
    Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

Discursuri și intervenții Parlamentare

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2017

 Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară (Pl-x 417/2017)

Am fost, într-adevăr, desemnat de colegii mei – şi sunt onorat pentru aceasta – să vă adresez câteva cuvinte în dezbaterile generale asupra Proiectului de Lege de modificare a Legii nr. 304 privind organizarea judiciară. De la bun început, aş dori să precizez că, indiferent cât de mult aş reuşi să expun în faţa dumneavoastră, astăzi, în cele 5 minute alocate, este insuficient, în raport de importanţa subiectului şi mizele sale. De altfel, de aceea ne şi aflăm astăzi aici, într-o procedură atât de accelerată, o procedură care forţează toate normele de tehnică legislativă, după cum o să şi arăt.

Se spune că ceea ce începe prost, continuă prost şi se termină şi mai prost.

Acest proiect a început prost, neasumat de Ministerul Justiţiei, netransparent, pus în braţele unor parlamentari ai PSD-ALDE şi transformat într-o iniţiativă legislativă. Spun acest lucru pentru că orice instrument legislativ de o asemenea amploare trebuie să poarte, fără îndoială, amprenta unei filosofii, a unei concepţii, a unei viziuni şi este de neconceput, şi cred că fără precedent în istoria recentă, ca un astfel de proiect care vizează organizarea justiţiei să nu fie condus în faţa dumneavoastră de ministrul justiţiei, chiar dacă, este adevărat, Parlamentul are ultimul cuvânt – aceasta este misiunea sa, de legiferare. Dar tot… într-un act normativ de bază care stă la baza organizării Ministerului Justiţiei… scrie foarte clar că ministrul trebuie, este obligat să se pronunţe, să-şi expună viziunea asupra felului în care este organizată justiţia.

Sigur că o avem aici pe doamna secretar de stat, a fost la toate şedinţele comisiei, dar eu vorbesc despre altceva aici, nu de suportul tehnic, ci de angajamentul ministrului justiţiei asupra acestui proiect. El a lipsit de la bun început şi consecinţele se vor vedea pe termen lung, în funcţionarea sistemului, dar şi în raportarea şi relaţionarea sistemului nostru judiciar cu alte sistem judiciare europene, pentru că noi nu mai funcţionăm izolat în spaţiul european de justiţie şi drepturi şi libertăţi, consacrat prin instrumentul de la Stockholm, aprobat de Comisia Europeană în urmă cu 10 ani, ci funcţionăm integrat, iar elementul de integrare care coordonează sistemele judiciare în interacţiunea lor este, ca instituţie, ministrul justiţiei.

Este primul pas greşit în demersul pe care îl faceţi dumneavoastră, ca majoritate, şi anume, aceea că nu v-aţi chemat ministrul justiţiei la ordine, nu l-aţi chestionat aşa cum trebuie, nu l-aţi obligat, prin puterea democratică pe care o aveţi, să fie aici în sală, alături de noi, aşa cum era şi normal, iar faptul că ministrul justiţiei refuză să fie astăzi aici şi să-şi asume ceea ce, probabil, veţi vota într-un final, spune foarte multe, pentru că nimeni nu neagă ministrului justiţiei în exerciţiu expertiza, capacitatea, cunoaşterea sistemului. Faptul că el nu este astăzi, aici, să-şi asume ceea ce urmează să votăm, este pentru mine un element de suspiciune rezonabilă – că tot întrebaţi ce este aceea, iată un exemplu foarte bun! – că ministrul justiţiei nu achiesează la tot ceea ce scrie în acest proiect.

Mai departe, nu există un studiu de impact la baza acestui proiect. El vizează organizarea sistemului judiciar. Era absolut firesc să existe un astfel de studiu care să ne spună ce tip de resurse umane sunt în sistem – pentru că de exemplu s-a umblat la vechimea privind promovarea în sistem… nu se ştie ce se poate întâmpla pe termen mediu şi lung, dacă se aplică aceste metode. Aceasta este expresia unei superficialităţi care se va reflecta în efectele legii pe termen mediu şi lung, şi explică şi de ce PNL a refuzat să dea amendamente pe toate soluţiile, ci mai degrabă a îmbrăţişat soluţii venite din sistem, acolo unde au fost verificate. Trei la mână. 4.000 de magistraţi au semnalat în scris că proiectul nu corespunde întru totul, subliniez întru totul, necesităţilor sistemului în acest moment. A fost ignorat acest mesaj. Comisia Europeană v-a cerut, v-a recomandat să consultaţi Comisia de la Veneţia, cel puţin în 2-3 instituţii importante din sistem. Ministrul Toader a venit în comisie şi ne-a spus că până în decembrie va consulta această comisie. Nu a fost consultată. Raportul de cooperare şi verificare privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Da, mă apropii de o concluzie, dar nu înainte de a spune totuşi lucruri esenţiale, domnule preşedinte, pentru că, ceea ce se întâmplă de câteva zile, de când aţi început accelerat această procedură, este proba faptului că de fapt nu doriţi să discutaţi aceste soluţii.

Dar să revenim… (Vociferări.)… să revenim…

În ceea ce priveşte raportul pe justiţie, vi se recomandă foarte clar 2-3 soluţii care au fost ignorate, şi ele se vor regăsi în raportul viitor. Urmează o altă discuţie în care o să plângem că nu se ridică MCV-ul. În fine, în ceea ce priveşte fondul, este de semnalat faptul că aţi înfiinţat o secţie de procurori specială, la Parchetul General, menită să ancheteze magistraţi. În timp ce în acelaşi timp în această instituţie există procurori care fac deja această procedură, deci faceţi o reglementare paralelă. Întrebarea este de ce. Răspunsul este pentru că aveţi o rezervă clară faţă de instituţia care anchetează în acest moment combaterea corupţiei, respectiv DNA. Da, domnule preşedinte, constatăm ce? Că brusc v-a lovit febra legiferării. Probabil că este o coincidenţă faptul că această febră v-a lovit exact când a apărut Dosarul Belina în firmamentul justiţiei, dacă vreţi.

Şi, fără îndoială că nu are nicio legătură ceea ce vreţi să faceţi astăzi cu acest dosar.

Dar eu aş vrea să vă transmit aici un mesaj. Indiferent de felul în care veţi modifica Legile justiţiei, ceva nu veţi putea totuşi modifica, respectiv spiritul de independenţă a magistraţilor. Şi acolo s-ar putea să aveţi o problemă, pentru că lucrurile sunt ireversibile. Eu vă mulţumesc pentru atenţie… şi vă invit să dezbateţi articol cu articol ceea ce aţi adoptat.

(Vociferări.)

Nu am auzit ce aţi spus…

Dacă vreţi, sunt deschis la dialog după. (Aplauze.)

Vreau să fiu mai scurt. Această chestiune a independenţei procurorului este de fapt centrul preocupărilor dumneavoastră. Iar acea sintagmă la care trimiteţi “în condiţiile legii” se regăseşte tradusă în alte articole şi în această lege, şi în celelalte din pachet, care nu fac decât să deschidă poarta unor intervenţii politice – ale ministrului justiţiei, în principal, asupra acestor procurori. Aceasta este de fapt toată miza pe care o avem în joc, legată de aceste legi, cea esenţială. Dar, încă o dată spun, indiferent de cât veţi restrânge această independenţă, de oriunde scoateţi principiile respective, cum faceţi organizarea Parchetului – cu secţii speciale, fără secţii, interviu la secţia specială, concurs la celelalte unităţi speciale – nu veţi putea schimba acel spirit care s-a instalat şi care va fi în continuare extrem de activ în ceea ce face. Aveţi răbdare! (Aplauze.)

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliul Superior al Magistraturii (Pl-x 419/2017)

Această lege are 85 de articole, au fost modificate 43, adică mai bine de 50% dintre ele. Au fost 117 amendamente respinse, 172 de amendamente admise, deci în total 289 de amendamente discutate, plus articolele în sine, dau 332 de articole discutate cam în 20 de ore – am făcut un calcul – ale lucrărilor comisiei. Adică 18 articole pe oră! Vă spun cu toată responsabilitatea, aceasta nu e legiferare, aceasta este vandalizare! Legea a fost finalizată aseară, la ora 19,30. Nu aveaţi când, fizic, să citiţi această lege.

De aceea, cred că trebuie să vă spunem pe şleau despre ce e vorba. Ea a plecat tot de la un vis al domnului Toader – să ia inspecţia judiciară la Ministerul Justiţiei. În altă zi domnul Toader s-a întâlnit cu domnul Timmermans, şi domnul Timmermans l-a trimis la plimbare. În altă zi domnul Toader a venit şi a lăsat legea aici, pe preş, la Parlament, de unde, în generozitatea dumneavoastră, aţi cules-o să o transformaţi în ceea ce avem astăzi în faţă, adică v-aţi trezit cu o belea pe cap. Şi atunci, întrebarea este: ce aţi făcut mai departe? Pentru că nu mai puteaţi lăsa inspecţia la minister, nici sub Parlament nu se putea aşeza, că nu se poate… N-aţi făcut nimic! Adoptaţi această lege degeaba! În realitate, ceea ce s-a întâmplat în comisie a fost să admiteţi in corpore aproape amendamentele CSM-ului şi ale UNJR-ului, care este un fel de extensie judiciară a dumneavoastră, şi să faceţi aşa cum au vrut cei din sistem. Nu e neapărat bine tot ce au vrut dânşii! Pe de altă parte, retoric, vă lăudaţi cu faptul că ţineţi echilibrul între sistem şi politic. Vreau să vă spun că faceţi exact pe dos! Deci aşa ceva… nu cred că s-a mai văzut! Nu dialoghez cu dumneavoastră, dar vă spun că ceea ce faceţi astăzi este o prostie!

Mulţumesc.


Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 decembrie 2017

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 482/2017).

Vă cer îngăduinţa, în două cuvinte, să precizez mai clar la ce se referă acest proiect pe care îl avem în faţă.

În momentul de faţă, legea prevede faptul că persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese sau starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a exercita o funcţie sau demnitate publică, respectiv îi încetează de drept mandatul – aşa spune art. 25 alin. (2) din Legea pe care ne propunem – ne-o propuneţi, dumneavoastră, majoritatea – s-o modificăm. Curtea Constituţională, în Decizia nr. 418 din 2014, a statuat că legea se referă la toate funcţiile eligibile, inclusiv la deputaţi şi senatori. Aceeaşi Curte Constituţională, prin Decizia nr. 460 din 2013, a spus că există un conflict juridic de natură constituţională între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Senatul României, prin imixtiunea Senatului României de a finaliza procedura parlamentară de aplicare a interdicţiilor şi de aplicare a sancţiunilor de mai sus, cu privire la sesizarea ANI în legătură cu mandatul unui parlamentar – unui senator, la vremea respectivă. În speţă, Senatul spunând atunci că legea s-ar aplica, în ceea ce priveşte sancţiunea, numai funcţiilor avute în exerciţiu la data intervenirii conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate. Dimpotrivă, spune Curtea Constituţională, voinţa legiuitorului a fost de a se referi la toate funcţiile, la toate mandatele, fără relevanţă cu privire la momentul intervenirii stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese. Ce ne propune proiectul de faţă.

  1. Să restrângă sfera de aplicare a încetării mandatului de drept la cel în care a existat conflictul de interese, respectiv starea de incompatibilitate.
  2. Să înceteze de drept interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor prin rapoartele de evaluare întocmite de ANI anterior acestei modificări pe care ne-o propune.

Aşadar, de ce noi ne vom opune acestui proiect? Pentru că el prezintă câteva vicii evidente. În primul rând, este imoral, în sensul tehnicii legislative – există un concept al moralităţii/imoralităţii, în tehnica legislativă -, sub un dublu aspect. Vi-l explic acum, domnule Bejinariu. Mă bucur că tocmai dumneavoastră aţi întrebat. Se înlătură retroactiv efectele rapoartelor de evaluare ale ANI, întocmite pe baza aplicării unei legi în vigoare, legi votate aici, în Parlament. Se dă practic, pentru viitor, o primă de încredere celui care a fost într-o stare de incompatibilitate sau conflict de interese. Mai pe româneşte, mai simplu spus, astfel: ai fost în conflict de interese când ai fost consilier local, ai vocaţia legală să devii parlamentar, nu? În al doilea rând, alte vicii de fond sunt de ordin… de tehnică legislativă. Şi în acest moment, daţi-mi voie să citesc din avizul Consiliului Legislativ, care a fost, într-adevăr, pozitiv, dar cu serioase observaţii. În primul rând, momentul la care se aplică dispoziţia legală va fi foarte dificil de stabilit în practică. Drept pentru care se recomandă reanalizarea soluţiei – o spune Consiliul Legislativ.

Apoi, acelaşi Consiliu Legislativ spune că potrivit expunerii de motive, dispoziţia vizează persoane care au avut calitatea de deputat, senator, în anii 2007-2013. În fapt, din modul în care este reglementată legea, ar rezulta că se referă inclusiv la mandatele actuale, ceea ce de fapt arată adevărata voinţă din spatele proiectului. Asta, apropo de moralitate/imoralitate.

Apoi – tot Consiliul Legislativ o spune – soluţia nu are nicio legătură cu situaţia în care în expunerea de motive se preconizează a fi reglementat. În fine, există pe rol cazuri în care se dezbate starea de conflict de interese, respectiv incompatibilitate, şi care ar putea fi dezlegate de injusteţe, după momentul intervenirii acestei modificări, dacă va fi votată. Ceea ce ne-ar pune din nou în situaţia, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, să fim în conflict juridic de natură constituţională cu puterea judecătorească. Deci, prin însăşi adoptarea acestei legi, creăm premisele unui conflict de putere între Parlament şi Justiţie. Iată câteva motive doar pentru care, din punct de vedere tehnic, proiectul este prost alcătuit. Din punctul de vedere al voinţei legiuitorului şi al scopului urmărit este ilegitim, este imoral, pentru că rezolvă în trecut o serie de stări de incompatibilitate – ca să fiu blând cu termenul -, se spală de fapt toate rapoartele ANI din trecut, iar pentru viitor se dă o primă de încredere celor care practică conflictul de interese şi starea de incompatibilitate.

În fine, este nu numai ilegitim, nu numai imoral, este şi neconstituţional, pentru că încalcă deciziile Curţii Constituţionale, am citat doar două dintre ele. Dacă mai e cazul să mai spun că încalcă şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare… … poate că mă extind prea mult şi ştiu că vă creează alergie. Ştiu că pentru dumneavoastră o obligaţie pe care dumneavoastră aţi luat-o, adoptând Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, nu înseamnă nimic. (Vociferări.) Pentru că, într-adevăr, un om înseamnă un cuvânt. (Aplauze.)   

Mulţumesc.


Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 decembrie 2017

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor(BPI 422/11.10.2017; PH CD 78/11.10.2017)

De ce vrem noi, PNL şi USR, să propunem modificarea acestui Regulament, astfel încât preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat prin votul Camerei, chiar dacă este propus numai de unul dintre grupurile parlamentare? Pentru că preşedintele Camerei Deputaţilor nu reprezintă doar grupul parlamentar care l-a propulsat în această funcţie. Preşedintele Camerei Deputaţilor îi reprezintă pe toţi deputaţii! Şi atunci când semnează comunicate abuzive, prin care pretinde că are un mandat, să facă sau să dreagă, noi, opoziţia, indiferent cine este opoziţia la un anumit moment, trebuie să aibă dreptul să pună în discuţia Camerei funcţia de preşedinte. Pentru că atunci când preşedintele Camerei nu mai poate reprezenta cu demnitate instituţia pe care formal o conduce, ar trebui ca vocea opoziţiei să fie auzită. Pentru că atunci când preşedintele Camerei o face de râs, ar trebui ca opoziţia să poată să se exprime, pentru că nu în numele tuturor domnul Dragnea face de râs acest Parlament, această Cameră!

În fine, pentru că există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale care spune foarte clar că opoziţia trebuie să se exprime, majoritatea decide, iar acest Regulament care opreşte opoziţia să pună în discuţie – subliniez – să pună în discuţie revocarea preşedintelui Camerei, este un Regulament care încalcă acest principiu al parlamentarismului, încalcă decizia Curţii Constituţionale, încalcă, prin urmare, spiritul Constituţiei!

Pentru toate aceste motive, dacă aţi putea face un minut abstracţie şi departajare între subordonarea dumneavoastră politică temporară unui om şi funcţia, menirea pentru care suntem cu toţii aici, respectiv să reprezentăm interese mai largi decât cele ale domnului Dragnea, ar trebui măcar să daţi curs acestei modificări. Nu vă cere nimeni să vă lăsaţi din braţe idolul! Nu vă cere nimeni să vă debarasaţi de el ca de o pată ruşinoasă pe obrazul Parlamentului, dar vă cerem să respectaţi Constituţia, să respectaţi deciziile Curţii Constituţionale, să respectaţi poporul în numele căruia pretindeţi că vorbiţi! Nu aveţi acest drept, în acest moment, câtă vreme puneţi pumnul în gura opoziţiei… şi pentru cine?! Pentru un om care refuză să facă un pas înapoi şi care e gata să dea foc unei ţări, doar pentru că în afara acelui scaun nu mai are nicio altă menire, poate doar să numere dividende!

Faceţi un pas înapoi şi dumneavoastră, pentru că nu-l faceţi în faţa unui interes meschin, îl faceţi în faţa interesului poporului! Nu merităm să fim reprezentaţi de domnul Dragnea! Măcar să discutăm acest lucru! (Aplauze.)


Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 noiembrie 2017

Dezbateri politice cu participarea domnului Tudorel Toader, ministrul justiţiei, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, cu tema “Situaţia penitenciarelor din România”.

Doresc, în primul rând, să o asigur pe colega noastră de la PSD că venim aici întotdeauna mânaţi de buna-credinţă, aşa cum suntem încredinţaţi că şi dumneavoastră faceţi la fel.

Domnule ministru,

Nimeni nu se aştepta de la dumneavoastră să faceţi minuni, chiar dacă uneori am avut senzaţia că ni le anunţaţi la tot pasul. Asta pentru că, aşa cum bine aţi spus şi dumneavoastră, este o situaţie istoric… dificil moştenită şi complicată, pe măsură ce timpul a trecut.

Într-adevăr, conform unei statistici pe care dumneavoastră aţi dat-o publicităţii în luna august 2017, existau în închisorile din România aproximativ 26.000 de deţinuţi. Astăzi, cum era şi firesc, între timp, s-au modificat lucrurile, sunt mai puţini, aproximativ 25.000. Cert este că norma legală calculată la 4 metri pătraţi pe deţinut este depăşită cu mult. De unde vine această problemă, ar însemna să epuizăm toată ziua de azi, să discutăm. În orice caz, e bine de ştiut că în 1990 Guvernul României a adoptat un Program de modernizare a sistemului penitenciar care prevedea, printre altele, construirea a 15 închisori preventive. În fapt, după 1989, au fost construite trei penitenciare – la Arad, Giurgiu şi Rahova – şi două centre pentru minori la Buziaş şi Tichileşti. Până astăzi, din motive obiective, niciun ministru nu a reuşit să facă Guvernele să construiască mai mult, în ciuda bunelor intenţii. Aşadar, nimeni nu se aştepta, domnule ministru, de la dumneavoastră să faceţi Guvernul să construiască unul sau 15 penitenciare într-un interval de câteva luni, scurse de la preluarea mandatului dumneavoastră. Dar ne aşteptam, totuşi, să faceţi altceva. În primul rând, să nu pierdeţi timp preţios pe această problemă – şi doresc să mă explic, argumentând. Partidul Naţional Liberal a semnalat, încă de la preluarea mandatului dumneavoastră, faptul că încă din 2011 Guvernul a aprobat o listă de 11 unităţi militare dezafectate, cazărmi dezafectate, care să fie transformate în penitenciare.

Dumneavoastră spuneţi că aţi luat iniţiativa, aţi luat-o într-adevăr, aţi vizitat în august trei unităţi la Buzău, cu vicepremierul Ciolacu şi întreprindeţi aceste demersuri. Vă rugăm să le acceleraţi, dacă tot a durat câteva luni până să înceapă, pentru că în urgenţă este extinderea capacităţii de cazare, şi după aceea putem aborda şi alte chestiuni. În orice caz, sperăm să aveţi mai mult succes dumneavoastră, cu Guvernul Tudose, care să “dispună de fondurile necesare construcţiei de noi penitenciare, eventual din surplusurile create de revoluţia fiscală sau efectul pozitiv de antrenare în economie a majorării salariilor şi pensiilor” – am citat din Programul de guvernare.

Dragi colegi, domnule ministru,

Drepturile deţinuţilor sunt încălcate în penitenciare din cauze tehnice multiple – de la capacitatea limitată de cazare, cum am spus, condiţii de detenţie, prevederi legale care trebuie îndreptate, absenţa închisorilor preventive care să facă respectat principiul imparţialităţii anchetei penale, care spune că cel care este anchetat trebuie să se afle în custodia celui care judecă şi nu a celui care face ancheta.

Dar, în opinia subsemnatului – şi v-o spun constructiv – cred că greşiţi când spuneţi: “Nu vreau să discut politică, mă duc pe problemele tehnice!”. Inevitabil trebuie să ne asumăm o politică! Pentru că principala, fundamentala cauză care a condus la această stare de lucruri este aceea că Guvernele nu şi-au asumat, ca prioritate, politica în penitenciare, reforma penitenciarelor. A fost tot timpul, inclusiv pe durata mandatelor trecute, ale Guvernelor trecute şi ale miniştrilor anteriori, tot timpul, din multiple cauze, unele obiective, subsidiar, colateral, marginal. Acesta este miezul problemei! În momentul în care vom transforma această problemă marginală, aparent fără importanţă pentru societate, dar crucială pentru standardul de civilitate al ei şi al modernizării justiţiei, în general, atunci vor apărea şi finanţările, şi legislaţia corectă.

Până atunci, domnule ministru, mai aşteptăm de la dumneavoastră câteva lucruri: un management eficient al sistemului judiciar şi în particular al sistemului penitenciar, un raport bun pe MCV – dar despre aceasta vom vorbi în câteva zile, după ce va fi publicat – şi, în fine, dacă s-ar putea, să fiţi un lider constructiv în sistemul judiciar şi nu neapărat unul care bulversează, chiar dacă doriţi să schimbaţi anumite lucruri necesare. Concret. E foarte adevărat, Legea privind recursul în compensare a fost adoptat în timpul unui mandat anterior. Dar răspunderea aplicării o are Guvernul, domnule ministru, aşa cum ne spuneţi dumneavoastră la fiecare lecţie de drept pe care ne-o ţineţi, nu? Puterile trebuie să rămână în matca lor constituţională! Răspunderea aplicării Legii recursului în compensare aţi avut-o dumneavoastră. Şi, ca să nu fiu judecat că sunt partizan politic, folosesc cuvintele dumneavoastră. La 22 martie, anul curent, aţi declarat la Bruxelles – citez – “Eu nu primesc ordine de la nimeni!”. Am aici declaraţia dumneavoastră. Mai departe, la 8 august, aţi spus, după întâlnirea cu liderii sindicali din sistemul penitenciar – citez – “Eu personal voi coordona ANP şi toate penitenciarele, eu personal mă voi ocupa direct să fiu într-o legătură cu directorii de penitenciare şi conducerile penitenciarelor” – am încheiat citatul. De asemenea, declaraţi aici. Pe de altă parte, la 18 octombrie aţi declarat: “Mâine intră în vigoare Legea privind recursul compensatoriu. Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele” – la 18 octombrie.

Două zile mai târziu a intervenit un dezastru, pentru câteva persoane nevinovate, violate şi tâlhărite de cei care tocmai ieşiseră din penitenciare – o adevărată tragedie. Ce aţi avut de spus, domnule ministru, după acest moment? Vă citez din nou: “Este mult şi peste orice aşteptare a mea! Nu credeam că impactul va fi atât de mare!”. Aşadar, cum rămâne, domnule ministru, ori aţi controlat, ori aţi fost depăşit de situaţie?! O astfel de abordare, domnule ministru, este reproşul nostru către dumneavoastră, astăzi, respectiv să vedeţi dincolo de perspectivă şi să vă ocupaţi de gestiunea curentă a problemelor urgente. Să nu mai avem situaţii în care liderii de penitenciar se întâlnesc cu dumneavoastră şi le spuneţi că faceţi poliţie penitenciară şi după aceea văd altceva în programul ministerului, să nu mai avem situaţii în care declaraţiile dumneavoastră se contrazic! Închei aici, spunând că suntem total interesaţi în reuşita dumneavoastră, domnule ministru, pentru că avem cu toţii nevoie de o justiţie funcţională şi de un sistem penitenciar reformat, dar, credem, câteva lucruri trebuie schimbate.

Noi vă stăm la dispoziţie pentru consultări! Mulţumim şi pentru deschiderea dumneavoastră. (Aplauze.)


Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 8 martie 2017

Dezbaterea Proiectului de Declaraţie a Parlamentului României

Vă rog să-mi permiteţi să încep această scurtă alocuţiune cu o interogaţie. Este oare o misiune mai dificilă decât aceea de a apăra un om faţă de el însuşi? Este oare o misiune mai dificilă decât aceea de a apăra o putere şi o instituţie faţă de ea însăşi? Cel mai mare rău ni-l producem uneori singuri. Şi “drumul spre Iad e pavat adesea cu bune intenţii”. Proiectul de declaraţie supus dezbaterii noastre se încadrează perfect în această nefericită ipoteză. Parlamentul este într-adevăr o instituţie centrală a democraţiei. Şi nu este de conceput o democraţie fără un Parlament liber. Din această perspectivă, suntem total de acord, total de acord cu întărirea rolului, credibilităţii şi prestigiului Parlamentului. Este parte a menirii noastre şi a rostului prezenţei noastre în această aulă. Problema este că proiectul de declaraţie supus aprobării noastre nu serveşte acestui scop, nobil, de altfel.

Este adevărat, proiectul a fost modificat, în urma unor observaţii formulate de Partidul Naţional Liberal, transmise preşedintelui Senatului printr-o scrisoare, acum două săptămâni. Şi apreciem această deschidere. Nu mai puţin însă proiectul rămâne criticabil. Şi iată de ce, pe scurt, în continuare. La modul general, vrând să sublinieze rolul Parlamentului, proiectul se depărtează adesea de spiritul şi litera Constituţiei, în ceea ce priveşte raportul dintre instituţiile, dintre puterile statului. Ceea ce se vede imediat în acest proiect este intoleranţa faţă de o altă putere a statului – justiţia – şi lupta pentru supremaţie în raport cu instituţia prezidenţială. Puterile statului nu pot coexista decât pe picior de egalitate, în raporturi de cooperare. Ori de câte ori într-un stat o putere şi-a clamat şi impus supremaţia faţă de celelalte puteri, statul nu a mai funcţionat coerent. Metoda cu care trebuie operat între puterile statului este dialogul şi cooperarea. Măsura cu care trebuie operat între puterile statului este moderaţia. Acest proiect nu respiră cooperare, ci autarhism şi intoleranţă. Nu respiră moderaţie, ci musteşte de excese. Enumeraţi şi interpretaţi greşit atribuţiile prezidenţiale, subliniind că odată ales, preşedintele devine “exterior societăţii”, calificând “inacceptabile judecăţile pe care Preşedintele le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului”.

În fapt, proiectul uită să enumere şi să indice o serie de atribuţii prezidenţiale, printre care dreptul – şi obligaţia, aş spune eu – de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice – art. 80 alin. (2) din Constituţie. Proiectul uită să indice numeroasele decizii ale Curţii Constituţionale care recunosc dreptul Preşedintelui de a critica autorităţile statului, dreptul Preşedintelui de a critica inclusiv prevederi constituţionale, aşa cum s-a făcut, prin decizii ale Curţii, în 2007, cu ocazia primei suspendări prezidenţiale. Aviz amatorilor de suspendări! Proiectul este pe alocuri şi neconstituţional atunci când spune că Preşedintele se consultă cu Parlamentul, în vederea desemnării primului-ministru, atâta timp cât prevederile art. 103 alin. (1) din Constituţie spun că se consultă cu partidul care are majoritate în Parlament sau, în lipsa unei majorităţi unipartid, cu partidele reprezentate în Parlament.

În contextul dat, proiectul mai suferă şi de o altă boală a politicii noastre: diferenţa între vorbe şi fapte. Subliniaţi întâietatea Parlamentului. Şi atunci de ce Parlamentul, acum o lună de zile, s-a dat după colţ şi a lăsat Guvernul să defileze cu boroboaţa Ordonanţei nr. 13, în societate? Subliniaţi supremaţia Parlamentului, acum, când sunteţi şef al Senatului. Dar în urmă cu mai mulţi ani, când eraţi şef al Guvernului, aţi făcut inaplicabile şi aţi suspendat parte din deciziile unei legi adoptate de Parlament, privind majorarea salariilor dascălilor, imediat ce a fost adoptată. Culmea ironiei este că aveaţi dreptate, atunci, să o faceţi, din punct de vedere economic. Dar morala este că iată, uneori şi Parlamentul mai greşeşte.

Dragi colegi,

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de cetăţeni? Atunci trebuie să ascultăm ceea ce spun cetăţenii şi ce vor de la Parlament. Cetăţenii nu vorbesc doar la vot, vorbesc şi între alegeri. Şi i-am auzit cu prisosinţă în ultima lună. Cum le răspundem? Prin încercări de a transforma Ordonanţa nr. 13 din cal în măgar, prin amendamente la Legea graţierii. Ce vor spune oare cetăţenii faţă de acest răspuns? Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Preşedinte? Atunci poate că ar fi inspirat ca, atunci când se adresează mesaje constituţionale, să nu mai părăsiţi sala.

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Justiţie? Atunci poate ar fi inteligent să nu mai adoptăm legi care îndepărtează obiectivul legitim al ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pe care toţi îl dorim îndeplinit. Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Parlamentul European? Atunci poate că ar fi bine să ne implicăm mai activ în legiferarea europeană, aşa cum ne dă dreptul Tratatul de la Lisabona. Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Comisia Europeană? Atunci poate că ar fi bine să luăm în serios rapoartele Comisiei Europene privind MCV şi să nu mai transformăm această aulă în pretoriul justiţiei. Vrem ca Parlamentul să fie mai eficient? Atunci poate că ar fi bine să facem o comisie de reformă a Parlamentului, care să vină cu propuneri concrete în acest plen, de a schimba, de a îmbunătăţi modul în care noi ne desfăşurăm activitatea. Mod pe care îl criticăm cu toţii, uneori. În concluzie, dragi colegi, proiectul de declaraţie supus atenţiei noastre invocă un obiectiv legitim: consolidarea Parlamentului. Din păcate, prea multe din lucrurile scrise în această declaraţie subminează acest obiectiv. Excesul este cel mai mare duşman al puterii. Şi invităm pe cei care au redactat această declaraţie să nu îl promoveze. Partidul Naţional Liberal îmbrăţişează idealul unui Parlament profesionist şi credibil, dar respinge acest proiect de declaraţie, pentru că în conţinutul său nu face decât să decredibilizeze, pe alocuri, instituţia parlamentară.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)


Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 6 februarie 2017

Prezentarea moţiunii de cenzură intitulate “Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naţionale. Nu legalizaţi furtul în România!”, iniţiată de 123 de senatori şi deputaţi.

Dau citire textului moţiunii de cenzură formulat de PNL, USR: “Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România!”, moţiune susţinută şi de colegii de la PMP, după cum a fost anunţat.

Aşadar,

Domnilor preşedinţi,
Domnule prim-ministru,
Doamnelor şi domnilor miniştri,
Stimaţi colegi,

În 11 decembrie 2016, românii ne-au ales să le reprezentăm interesele în forul legislativ al ţării, având credinţa că noi, toţi cei care astăzi formăm Parlamentul României, vom acţiona numai în interesul lor, al românilor. De altfel, a trecut un pic mai mult de o lună de când ne-am angajat prin jurământ să ne îndeplinim cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de poporul român.

De aceea, nu putem asista impasibili la atentatul pe care Guvernul PSD, al domnilor Dragnea şi Grindeanu, îl pregătesc românilor prin adoptarea unor acte normative prin care se urmăreşte modificarea Codului penal şi de procedură penală, precum şi graţierea unor pedepse. Sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, Guvernul, girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu, loveşte în ceea ce înseamnă siguranţa românilor şi a intereselor lor legitime. În şedinţa de marţi, simultan, Guvernul a comis un abuz în serviciu şi s-a salvat pe sine de urmările penale ale acestor fapte. Cuprinsul ordonanţei pentru modificarea Codurilor – penal şi de procedură penală – conţine dovada. Prin acest act normativ se dezincriminează favorizarea făptuitorului prin emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unor pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Guvernul şi-a asigurat astfel spatele faţă de mârşăvia comisă la ceas de noapte prin introducerea acestui paragraf. Am vrea să credem că unii dintre membrii Guvernului nu au dorit să voteze proiectele privind graţierea şi dezincriminarea unor fapte penale fără asigurări că nu vor răspunde penal.

Aceasta este dovada că în momentul adoptării au avut reprezentarea faptului că săvârşesc o infracţiune în favoarea membrilor de partid şi a clientelei politice. Principalul argument invocat de Guvern în emiterea unui act normativ referitor la graţierea unor pedepse este acela al supraaglomerării din închisorile româneşti şi respectarea drepturilor omului. În realitate, suntem în faţa unor acte normative menite să exonereze şi să facă scăpaţi o serie de lideri politici ai PSD – ALDE, care au primit condamnări din partea instanţelor româneşti. În ultimele luni au existat discuţii în diferite zone ale politicului din care reieşea clar intenţia PSD de a iniţia demersul adoptării acestor acte normative prin care se dorea dezincriminarea unor fapte de corupţie sau asimilate acestora şi graţierea unor persoane condamnate. În diferite ocazii, reprezentanţii PSD au promis unor oficiali locali ori judeţeni, care aveau probleme cu legea sau care aveau dosare în diferite faze judiciare, că, odată ajunşi la putere, vor adopta aceste măsuri. Iată că toate aceste zvonuri au fost confirmate, iar societatea românească a fost înşelată, cetăţeanul fiind pus în situaţia de a fi minţit de către cei cărora le-a acordat votul de încredere. Motivaţia privind urgenţa adoptării unor măsuri pentru scăderea numărului de deţinuţi, întrucât CEDO a cerut încă din anul 2012 statului român să remedieze condiţiile inumane din penitenciare şi suprapopularea acestora, nu stă în picioare, dacă avem în vedere datele comunicate chiar de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care arată că argumentele invocate de Guvernul Grindeanu sunt eronate. Astfel, potrivit datelor provenite de la această instituţie, supraaglomerarea, ca fenomen, este în scădere, iar cifrele demonstrează că acest efect este unul consistent. În ultimii 10 ani numărul deţinuţilor a scăzut de la aproximativ 48 000 la aproximativ 27 000. În acest context, reprezentanţii ANP apreciază că supraaglomerarea va scădea în maximum 4 ani, dacă planurile existente vor fi finanţate şi implementate. Potrivit aceloraşi surse, rata mortalităţii în penitenciare este de 3,5 la mia de deţinuţi, în timp ce rata mortalităţii în România este de 11 la mia de locuitori.

Domnule prim-ministru,

Ştim că sunt probleme reale în sistemul penitenciar românesc, însă acestea trebuie să fie rezolvate într-un mod transparent şi responsabil! Nu este corect să exploataţi această situaţie în interesul unui grup restrâns de politicieni care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie. Dovada clară a faptului că în realitate coaliţia PSD – ALDE nu are ca obiectiv real soluţionarea problemei supraaglomerării din închisori constă în aceea că prin legislaţia propusă sunt graţiate pedepsele cu suspendare. Aici se află, de fapt, cheia acestei reglementări: ştergerea cu buretele a condamnărilor unor lideri ai coaliţiei aflate la guvernare în frunte cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Mai mult, insuficienta finanţare prin bugetul de stat a sistemului penitenciar este o dovadă concludentă a intenţiilor reale ale actualului Guvern legat de această problemă. Aşadar, în loc să adoptaţi măsuri concrete, care să rezolve în mod real problema supraaglomerării din penitenciare şi a încălcării drepturilor omului în aceste instituţii, dumneavoastră alegeţi calea salvării unor personaje politice condamnate, în detrimentul siguranţei românilor. Graţierea colectivă conduce la reducerea gradului de siguranţă publică în condiţiile în care infractori periculoşi vor fi eliberaţi, iar societatea românească a zilelor noastre se confruntă cu un val de infracţionalitate, când ne aşteptăm la creşterea infracţionalităţii în zona terorismului, a criminalităţii transfrontaliere ori a criminalităţii violente, aşa cum relevă toate rapoartele instituţiilor de specialitate interne şi internaţionale.

Astfel, proiectul de lege privind graţierea, în forma elaborată de Guvern, nu va rezolva în niciun fel situaţia din penitenciare, având în realitate un impact nesemnificativ, iar experienţele altor state au arătat că rata de întoarcere în sistemul penitenciar a celor graţiaţi este de aproximativ 50%. Deşi se susţine că graţierea nu se acordă celor condamnaţi pentru fapte de corupţie, se omite cu bună ştiinţă să se afirme că ea se aplică cu precădere celor care au săvârşit infracţiuni conexe faptelor de corupţie şi care sunt prevăzute de legi speciale, precum şi funcţionarilor publici care au săvârşit infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, adică acelora care acum conduc România după bunul plac şi care au risipit, conform rapoartelor Curţii de Conturi, peste o treime din bugetul României. Nu trebuie uitat că lupta anticorupţie este un concept larg, ce nu se rezumă la un set restrâns de infracţiuni, şi include mult mai multe fapte incriminate decât cele care, tehnic, sunt denumite infracţiuni de corupţie.

Aducem următoarele critici la conţinutul proiectului de ordonanţă privind graţierea. Stabilirea limitei la 5 ani este una prea ridicată, individualizarea pedepsei la un astfel de termen dovedind o gravitate deosebită a faptei săvârşite, după practica justiţiei noastre. În lista infracţiunilor pentru care se aplică graţierea se găsesc infracţiunile de serviciu prevăzute de Codul penal. Nu există nicio justificare pentru graţierea amenzilor penale stabilite de instanţele de judecată. Graţierea trebuie să fie condiţionată, în toate cazurile, de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate. Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate trebuie executate în măsura în care nu au fost executate, în toate cazurile.

Domnule prim-ministru,

Prin acelaşi pachet legislativ promovaţi dezincriminarea mascată a unor infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei, de altfel, o altă măsură legislativă “cu dedicaţie” în favoarea clienţilor şi liderilor politici ai PSD – ALDE. O astfel de măsură afectează grav viaţa de zi cu zi a cetăţeanului, modul în care acesta se raportează la tot ceea ce înseamnă lege. În ultimii ani, cetăţeanul a văzut în aplicarea corectă a legii penale o formă de speranţă în curăţarea anumitor sectoare de activitate cu care se află în contact permanent. Nedreptăţile, lipsa de transparenţă, nepăsarea, atitudinea incorectă a unor structuri ale statului faţă de cetăţean îşi aveau, în opinia publică, o rezolvare prin aplicarea corectă a legislaţiei din domeniul penal. În acelaşi timp, un alt efect extrem de periculos al acestor măsuri constă în afectarea conformării voluntare a membrilor societăţii la tot ceea ce înseamnă normă legală. În urma adoptării acestor măsuri, oamenii vor putea interpreta că respectarea legii are caracter facultativ şi că, în România zilelor noastre, dacă eşti puternic, dacă eşti la putere şi în “gaşca” care trebuie, braţul legii nu te poate atinge, indiferent ce ilegalitate ai comis. Astfel, restul societăţii, cetăţeni corecţi şi cinstiţi din această ţară, cei care reprezintă, de fapt, marea majoritate, vor fi resemnaţi şi se vor simţi fără apărare în faţa abuzurilor. Astfel, românii vor şti că nu sunt egali în faţa legii.

Infracţiunea de abuz în serviciu se circumscrie doar faptelor prin care se săvârşeşte un abuz în serviciu, prin încălcarea prevederilor unei legi sau a unei ordonanţe. Abuzul care va fi săvârşit cu încălcarea unui alt tip de act normativ – hotărâre de Guvern, ordin al ministrului, hotărâri de consiliu local, regulamente, ordine sau directive ale diverselor instituţii nu vor mai reprezenta infracţiune.

Una dintre cele mai grave modificări o considerăm ca fiind cea a eliminării interdicţiei de a ocupa o funcţie publică în cazul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Este greu de acceptat că cel care a săvârşit o infracţiune de acest gen, în exercitarea funcţiei, cu intenţie, să ocupe aceeaşi poziţie în continuare. Circumscrierea infracţiunii de conflict de interese doar la faptele în urma cărora a câştigat un folos necuvenit soţul, o rudă sau afin până la gradul al II-lea, este, practic, o golire de sens a acestei prevederi legale şi o dublare a reglementării infracţiunii de luare de mită. Deşi formularea actuală prezintă carenţe care necesită rezolvare, modul de soluţionare propus de acest proiect este cu totul inacceptabil. Nu putem accepta dezincriminarea neglijenţei în serviciu, care poate avea efecte deosebit de grave, existând exemple relevante în acest sens. Considerăm ca limita minimă a prejudiciului de la care fapta devine penală este lipsită de sens şi solicităm renunţarea la aceasta. Prejudiciile aduse persoanelor sunt grave şi dacă sunt cuantificate la 5 000 de lei în condiţiile economice actuale din România. Limita de 200 000 de lei este stabilită arbitrar, în laboratoarele de partid, cu un destinatar clar şi direct.

Socotim că stabilirea unui termen pentru realizarea denunţului va avea efecte deosebit de grave în societate şi va conduce, în final, la instaurarea unui principiu al impunităţii. Practic, se urmăreşte reducerea de facto a termenului de prescripţie pentru infracţiuni. Este important de reţinut că acest termen va duce la imposibilitatea formulării denunţului după 6 luni de la săvârşirea faptei şi în cazurile celor mai grave infracţiuni.

De aceea, în numele cetăţenilor români şi pentru viitorul copiilor noştri, domnilor de la PSD şi ALDE, renunţaţi la legalizarea furtului în România! Domnule Dragnea şi domnule Tăriceanu, vă asigurăm că românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi! Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România, pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm, domnilor, să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja corupţia şi la a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună-credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi doar o Românie minoritară a celor corupţi!

Domnule prim-ministru,

Admitem faptul că sunteţi în situaţia ingrată de a răspunde comenzilor venite pe linie de partid şi a trebuit să daţi curs solicitării directe a şefului dumneavoastră, domnul Liviu Dragnea, pentru a-l face scăpat de la o eventuală condamnare cu executare viitoare. Cu toate acestea, trebuie să va asumaţi eroarea de a adopta aceste acte normative şi să plecaţi acasă! Altfel, veţi rămâne în istorie un al doilea tovarăş de drum, după dr. Petru Groza, dar mult mai nociv pentru popor decât a făcut-o regimul totalitar impus după cel de-al Doilea Război Mondial.

Prin aceste acţiuni îndepărtaţi investitorii de România, îndepărtaţi România de tot efortul făcut în ultimii 27 de ani pentru a căpăta statutul de ţară europeană! În graba cu care vreţi să vă salvaţi propria clientelă de la condamnări, aţi uitat de priorităţile cu adevărat importante pentru România. Aţi uitat de condiţiile dezastruoase din spitale, de frigul şi igrasia din şcoli, de drumurile pline de gropi care iau anual mii de vieţi.

România are nevoie de un Guvern competent, care să fie preocupat cu adevărat de problemele reale cu care se confruntă societatea în momentul de faţă!

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)


Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 16 ianuarie 2017

Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind efectuarea de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condiţiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din lunile august şi noiembrie 2016, de către Guvernul României.

Doar două minute doresc să vă reţin atenţia, în legătură cu această propunere de a efectua o anchetă asupra rectificărilor bugetare efectuate de Guvernul anterior. Aş vrea de la început să remarc faptul că, în Parlamentul României, ca în orice alt parlament, ar trebui să găsim eficienţă şi demnitate. Şi aş remarca faptul că de la prima şedinţă a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor s-a declarat adeptul acestei eficienţe, ceea ce este de salutat.

Dar cum rămâne cu demnitatea? Pentru că nu mai târziu de zilele trecute a fost convocată o sesiune extraordinară, în termen de o oră, călcându-se în picioare şi demnitatea, şi dreptul la vot efectiv, al fiecărui parlamentar, inclusiv din partidul aflat la guvernare şi din coaliţia de partide. Astăzi ni se propune să anchetăm o prognoză, adică să anchetăm ceea ce în Dicţionarul explicativ al limbii române înseamnă o estimare probabilă a unor valori viitoare, în legătură cu parametrii prin definiţie nesiguri, incerţi. Ni se propune, aşadar, să anchetăm ceva ce prin natura lui este incert. Or, aceasta nu vedem deloc ca fiind nici eficienţă, şi nu vedem nici logic cum s-ar putea face o anchetă asupra a ceva ce nu există.

Mai mult decât atât, se propune să anchetăm de ce guvernul anterior a efectuat totuşi rectificări bugetare pozitive. Dar nu eraţi chiar dumneavoastră, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, cel care presaţi guvernul anterior să efectueze aceste măsuri, pentru că are bani şi nu-i cheltuie?! Aceasta este curată consecvenţă, nu-i aşa?! Şi dacă vorbim de eficienţă şi de consecvenţă, de ce nu suntem consecvenţi să cerem anchetarea unor împrejurări similare, cum ar fi nerealizarea în 2013, de către Guvernul PSD, a prognozei de venituri sau nerealizarea ţintei de investiţii a aceluiaşi Guvern PSD. Sau ratarea unei anumite autostrăzi, de care un fost prim-ministru PSD îşi lega chiar cariera în Parlamentul României. Faţă de o astfel de inconsecvenţă, noi propunem altceva, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor: în loc să ne ocupăm de lucrurile care nu există, să facem lucruri serioase, să începem să dezbatem legi importante pentru eficientizarea administraţiei, pentru parteneriat public-privat adevărat, pentru siguranţa naţională, pentru diplomaţie parlamentară, pentru implicarea în procesul legislativ la nivel european, aşa cum ne dă dreptul Tratatul de la Lisabona.

Şi, dacă tot vorbim de consecvenţă, de ce n-am putea să anchetăm şi câteva împrejurări, remarcate de Curtea de Conturi, cum ar fi transferul unor importante sume, în 2014, de la fondul de investiţii la fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului, candidat prezidenţial atunci.

Mai ţineţi minte cine colinda ţara, pe la toţi primarii opoziţiei, spunându-le că nu vor primi un leuţ dacă nu vor trece la PSD cu ordonanţa furtului de primari, domnule preşedinte al Camerei? Vă spun eu: dumneavoastră, domnule preşedinte al Camerei. În încheiere sper, domnule preşedinte al Camerei, că nu ne veţi propune în viitor să anchetăm şi prognoza meteo, ca să nu mai plângă doamna primar general în zăpadă, în timp ce bucureştenii înoată în nămeţi. În concluzie, Partidul Naţional Liberal respinge această anchetă, pentru că ea nu are alt obiectiv decât să amâne momentul în care partidul şi coaliţia de partide de la guvernare trebuie să dea explicaţii în legătură cu nerealizarea unui program irealizabil.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)


Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 13 decembrie 2011

Continuarea dezbaterilor la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2012

Amendamentul vizat are de fapt drept scop transferul bugetelor de la Ministerul Justiţiei către instanţele de judecată, adică administrarea acestor bani direct de către instanţele de judecată. Acest amendament este de fapt în contradicţie cu spiritul Constituţiei şi cu litera ei, pentru că, potrivit Constituţiei, instanţele de judecată au ca datorie înfăptuirea justiţiei, nu administrarea unor fonduri publice. Acest text a fost introdus în legislaţie în anul 2004, în opinia mea, dintr-o eroare, interpretându-se ca o consolidare a independenţei justiţiei. În fapt, acest text dacă ar fi aplicat ar conduce la o blocare a sistemului judiciar, pentru că din punct de vedere funcţional instanţele nu sunt pregătite pentru o astfel de atribuţie, chiar dacă am trece peste impedimentul principial, constituţional pe care l-am expus. Dovadă că este aşa stă faptul că începând cu anul 2005 acest text a fost prorogat succesiv pentru că nu numai că este imposibil de aplicat în acest moment, dar ridică o chestiune de interpretare principială a rolului instanţelor de judecată. Şi din punct de vedere politic, aş vrea să reamintesc faptul că toate guvernele care s-au succedat începând din 2005 au susţinut prorogarea intrării în vigoare a acestui text. În 2005 – 2006, Guvern PDL-PNL, în 2007-2008, Guvern PNL, în 2009, dacă nu mă-nşel, Guvern PDL-PSD, şi această măsură este propusă în continuare de către Guvern, pentru că ceea ce avem în vedere este funcţionalitatea sistemului judiciar, şi nu blocarea lui.

Aş mai aduce un argument, respectiv acela că şi în cadrul rapoartelor privind mecanismul de cooperare şi verificare se menţine această soluţie, citez: “Şi pentru faptul că ministrul justiţiei poate explica, influenţa şi convinge pe colegii săi şi în special pe ministrul finanţelor publice sau pe primul-ministru mai bine decât orice alt outsider din cadrul sistemului judiciar.”

Gândiţi-vă că puterea judecătorească trebuie să rămână independentă, ea este în raport de egalitate cu celelalte puteri, dacă acest buget ar fi administrat de către instanţele de judecată prin intermediul preşedintelui Înaltei Curţi ar însemna ca acest reprezentant al puterii judecătoreşti să intre într-o relaţie de subordonare cu Parlamentul în ceea ce priveşte activitatea banului public. Banul public trebuie administrat şi cheltuit de către ministere, de către Executiv, care este la rândul său cenzurat de către Parlament. Nu putem admite ca justiţia să fie cenzurată de Parlament. Implicit, s-ar ajunge la această poziţie ca cel puţin sub aspectul administrării banului public justiţia să fie cenzurată de către Parlament şi nu este normal acest lucru. Pentru toate aceste motive, noi am propus o prorogare a termenului de data aceasta de doi ani, şi nu de un an, care s-a dovedit insuficient, pentru a evalua dacă principial este acceptabilă soluţia şi dacă funcţional merge. În ceea ce priveşte soluţia propusă de către autorul amendamentului, de a transfera pur şi simplu de la Ministerul Justiţiei direcţii întregi către instanţele de judecată, ea nu este realistă, pentru că Ministerul Justiţiei nu gestionează doar bugetul instanţelor de judecată, gestionează şi bugete ale unor autorităţi subordonate, cum ar fi penitenciarele, cum ar fi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, cum ar fi Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, cum ar fi două spitale destinate deservirii sistemului judiciar. Or, aceste sisteme ar rămâne fără aparatul necesar desfăşurării activităţii. Deci s-ar produce o catastrofă administrativă nu numai în sistemul judiciar care s-ar bloca în mai puţin de trei luni de zile, dar s-ar produce un blocaj instituţional şi pe alte zone, ceea ce sigur este de neacceptat.

În fine, conchid spunând că în Dreptul comparat vom găsi exact aceeaşi situaţie pe care o găsim şi în România, bugetele sunt de regulă administrate de ministerele justiţiei şi acolo unde s-a încercat transferul bugetelor către sistemul judiciar, spre exemplu în Bulgaria, s-a renunţat după numai un an de zile pentru că se intrase în blocaj instituţional. Pentru aceste motive, vă rog respectuos să respingeţi amendamentul.

Vă mulţumesc.


Ședința Senatului din data de 15 decembrie 2011

Discurs cu prilejul dezbaterii şi adoptării Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. (L736/2011) în Senatul României

Vă mărturisesc că am reflectat îndelung asupra modului în care trebuie să mă prezint în faţa dumneavoastră, asupra modului în care trebuie să susţin acest proiect de lege, pentru că este de o importanţă capitală nu numai pentru buna funcţionare a justiţiei, ci şi pentru buna funcţionare a statului român. Nu cred că exagerez dacă spun că acest proiect de lege este la fel de important precum a fost Codul civil, pe care dumneavoastră l-aţi votat. M-am gândit cu ce să încep mai întâi şi voi începe cu o prezentare tehnică pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, pentru că aveţi proiectul de lege în faţă, cu trecerea în revistă a obiectivelor noastre, pe termen mediu şi lung, în ceea ce priveşte statutul României în Europa, şi m-am hotărât să încep cu ceea ce este mai important, şi anume viaţa de zi cu zi a cetăţenilor noştri. M-am gândit la Octavian Dumitrescu, un bătrân care a fost trimis să doarmă în pădure săptămâni de zile, pentru că, în mod abuziv, a fost deposedat de casa în care locuia şi asupra căreia avea dreptul, dovedindu-se ulterior că este o eroare judiciară. Nimeni nu a răspuns.

Mi-a venit în minte cazul Thiessen Group, un dosar care stă în instanţele noastre de 30 de ani şi pune probleme, inclusiv sub aspectul credibilităţii noastre ca stat în raport cu partenerii externi publici şi privaţi. Nimeni nu a răspuns până acum. M-am gândit la zecile, chiar sutele de memorii pe care le primim anual la Ministerul Justiţiei şi faţă de care suntem puşi în situaţia să spunem: „Ne pare rău, nu putem declanşa niciun mecanism care să verifice dacă în aceste cazuri există sau nu o eroare judiciară.” M-am gândit la funcţionarea statului român, care este compus din trei puteri, nu doar din două. M-am gândit, de asemenea, la un candidat, aflat ieri în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, un judecător care a fost întrebat ce părere are despre acest proiect de lege, daca încalcă sau nu independenţa magistratului. Şi omul a răspuns: „Nu.” Şi s-a insistat: „Dar ce părere aveţi, ministrul justiţiei poate declanşa o cercetare disciplinară judecată, de altfel, mai departe de inspecţie şi de plen, de secţiile consiliului? Încalcă sau nu independenţa?” Şi omul a spus: „Nu, nu am nicio problemă, pentru că-mi fac treaba bine.” Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi dacă a mai trecut sau nu concursul pentru promovare. M-am gândit să invoc această scrisoare primită de la Comisia Europeană, acum câteva zile, de la secretarul general al comisiei care coordonează Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi în care se spune, negru pe alb, citez: „Un sistem efectiv şi robust…” – subliniez „robust” – „al Inspecţiei Judiciare şi al disciplinei în sistemul judiciar va fi cheia care arată că se abordează problema integrităţii cu adevărat în sistemul judiciar.” M-am gândit, de asemenea, la cel mai controversat punct din acest proiect de lege supus atenţiei dumneavoastră: extinderea sferei acţiunii titularilor de acţiune disciplinară şi la ministrul justiţiei, şi la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi la procurorul general, spunându-se că aceasta ar încălca independenţa magistraţilor, ar fi un amestec al politicului în justiţie. Sigur că cel mai simplu ar fi să vă spun: în Franţa, situaţia este aşa cum vă propunem noi în proiectul de lege de astăzi, dar mai severă chiar. Inspecţia Judiciară funcţionează în Ministerul Justiţiei şi nu cred că poate contesta cineva că Franţa are o justiţie independentă sau e un stat democratic. – 16 – În Italia, numai ministrul justiţiei sau numai procurorul general – atât – pot declanşa acţiunea disciplinară şi, indiferent de problemele ei economice actuale, Italia este un stat cu tradiţie juridică profundă, cu un sistem judiciar redutabil şi respectat. Reamintesc, Codul civil italian este una dintre sursele Codului nostru civil. În Marea Britanie, numai şeful puterii judecătoreşti şi lordul cancelar, ministrul justiţiei, pot declanşa mecanismul judiciar, şi nu cred că cineva poate contesta eficienţa sistemului juridic britanic şi a mecanismului său judiciar, ca şi democraţia din Marea Britanie. M-am gândit la celelalte state: la Germania, la Cehia, la Polonia, la Slovenia, la ţările nordice, în care ministrul justiţiei este, în mod firesc, îndrituit să ceară declanşarea unui mecanism disciplinar atunci când se impune. Nu mai dau exemplul unui anumit stat nordic, unde orice cetăţean poate declanşa acest mecanism al cercetării disciplinare. Este aceasta o încălcare a independenţei magistratului? Nicidecum. Nici în proiectul nostru de lege. Este aceasta un amestec? Nici vorbă. Se constată, la simpla citire, că ceea ce poate iniţia ministrul justiţiei se desăvârşeşte în secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Vă rog să observaţi că tot ceea ce poate face iniţiatorul acţiunii disciplinare este să ceară o evaluare, o cercetare care, până la urmă, se judecă de către plenul – rectific – secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, de către sistemul judiciar însuşi. Cu alte cuvinte, nu există niciun fel de amestec în ceea ce priveşte modul în care se rezolvă aceste sesizări. Sigur că se poate pune întrebarea: dar de ce? De ce să se declanşeze acest mecanism al cercetării disciplinare şi din afara sistemului judiciar? Pentru că niciun sistem nu poate rămâne rupt de celelalte sisteme împreună cu care funcţionează pentru binele cetăţenilor. Niciun sistem nu poate deveni autarhic, fără ca, în final, să-şi piardă menirea. Niciun sistem nu poate deveni autist, fără ca, în final, să facă rău societăţii din sânul căruia s-a creat. În acest moment, profesia de magistrat este văduvită de un mecanism care să constituie un sistem imunitar faţă de propriile probleme interne. În acest moment, nu există o răspundere eficientă, şi asta produce derapaje. Trebuie să puneţi capăt acestui lucru.

O puteţi face prin acest proiect de lege, într-un mod care prezervă separaţia puterilor, într-un mod care asigură în continuare ultimul cuvânt justiţiei asupra oricărei cercetări disciplinare, dar într-un mod care creează o legătură firească, un feedback necesar sănătăţii sistemului judiciar. Am rugămintea la dumneavoastră ca, atunci când veţi vota, să uitaţi pentru o clipă culoarea politică pe care o purtaţi, pentru că astăzi, mâine sau poimâine, oricare dintre dumneavoastră veţi putea constata – fie din poziţia de conducere a treburilor statului, fie din poziţia de opozant al Guvernului – că statul nu funcţionează, dacă nu există o răspundere reală pentru fiecare dintre puteri. Guvernul este cenzurat de către Parlament, actele Guvernului sunt cenzurate de către justiţie, – 17 – actele Parlamentului sunt cenzurate de către justiţie. Cine cenzurează derapajele justiţiei? Cum putem declanşa un mecanism care să se dezbată în justiţie dacă sau nu un cetăţean a fost sau nu nedreptăţit, dacă sau nu un magistrat şi-a făcut profesionist sau nu datoria? În fine, nu susţin acest proiect de lege numai pentru că este în programul Guvernului, numai pentru că de el depinde Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi, poate, şi aderarea la spaţiul Schengen – cunoaşteţi bine lucrul acesta –, nu numai pentru că ar fi un plus pentru sistemul nostru judiciar. Îl susţin pentru toţi acei magistraţi care-şi fac, în mod decent şi profesionist, datoria, pentru marea lor majoritate, care sunt oameni integri, oameni ce trudesc zi de zi, cu sute de dosare în faţă, şi care-şi văd munca pătată de câteva cazuri puse sub preş. S-a vorbit de faptul că magistraţii nu doresc legea. Este fals! Unii dintre liderii lor nu doresc legea şi nu mai este treaba mea să răspund de ce. Este treaba lor să răspundă de ce, câtă vreme magistraţii înşişi o susţin, cum aţi văzut că s-a susţinut ieri chiar de către un candidat care şi-a riscat şansele de a promova. Niciun preşedinte de curte de apel nu a spus nu, doar câţiva lideri, şi asta trebuie să ne pună pe gânduri.

O susţin pentru aceşti oameni care-şi fac în mod onest datoria şi, mai ales, pentru cetăţeni. Am să închei spunându-vă o scurtă istorie. Acum doi ani de zile, am vizitat o judecătorie undeva, în ţară. Când m-am dat jos din maşină, în faţa judecătoriei, la gard, se afla o bătrână de 70, poate 80 de ani, care încerca să ajungă să-mi adreseze câteva cuvinte şi a fost oprită de jandarm. Am rugat jandarmul să-i permită să mi se adreseze. Şi mi-a explicat un caz în care şi-a pierdut, de asemenea, locuinţa şi terenul, moştenire, pretinzând că este o eroare judiciară. Am spus: „Făceţi-mi, vă rog, un memoriu la minister. Am să văd ce pot face. Îl voi adresa Consiliului Superior al Magistraturii.” Şi mi-a spus următorul lucru: „Nu, nu, domnule ministru, nu vă fac nimic, pentru că ştiu că nimeni nu le poate face nimic.” Ideea acum nu este că acolo a fost sau nu eroare judiciară. Nu ştiu nici în ziua de azi, pentru că nu am primit niciun fel de hârtie de la bătrâna respectivă. Ideea este că în capul oamenilor a prins ideea impunităţii, şi asta nu e bine nici pentru cetăţeni, nici pentru magistraţi, nici pentru dumneavoastră care trebuie să vegheaţi, pentru că sunteţi forul suprem în societatea românească.

Ideea că un om care-şi înnoda lacrimile în barbă spune: „Nimeni nu le poate face nimic”, mă răscoleşte şi astăzi. Şi, ca într-un tablou cinematografic aproape, dincolo de gard, erau grupaţi toţi magistraţii şi priveau. Ce este mai dramatic este că, după ce am intrat în judecătorie, am descoperit încă o dramă, dacă vreţi: sediul judecătoriei, care nu era în condiţii normale de lucru, cu teancuri de dosare, greutăţi. – 18 – Iată, acolo, în acea întâmplare, este închisă toată problematica justiţiei noastre. Cu acele greutăţi, marea majoritate a magistraţilor îşi fac datoria cum se cuvine, dar pentru a nu mai avea astfel de cazuri, în care oamenii să creadă că nu se poate face nimic, vă rog să votaţi acest proiect de lege. Vă mulţumesc. (Aplauze)


Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2010

Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. (PL-x 411/2010)

Având în vedere că proiectul a fost ieri prezentat, în substanţa sa, în plenul Camerei Deputaţilor, astăzi voi rezuma intervenţia mea strict la a spune că acest proiect urmăreşte două scopuri principale. Primul, reaşezarea competenţelor între instanţele din sistemul judiciar astfel încât aceste competenţe reaşezate optim să permită scurtarea termenelor procedurale şi, al doilea scop principal, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât această Curte să-şi exercite rolul său firesc de unificare a jurisprudenţelor.

Aş vrea doar să mai adaug faptul că acest proiect a fost discutat intens în cadrul sistemului judiciar cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aici reprezentată de conducerea Curţii, cu Consiliul Superior al Magistraturii şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor. Aş mai spune faptul că în Senat, atât la comisii, cât şi în plen, după cum şi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, proiectul a beneficiat de dezbateri valoroase, de amendamente extrem de bune care au îmbunătăţit valoarea sa normativă şi aş dori să mulţumesc pe această cale tuturor celor care s-au aplecat asupra proiectului şi au contribuit la finisarea sa după ce acesta a fost înaintat de către Guvern Parlamentului. În fine, aş vrea să reamintesc că proiectul este menţionat în raportul privind starea justiţiei, publicat de Comisia Europeană în vara acestui an, ca fiind un deziderat pentru că va contribui la o mai bună eficienţă a sistemului judiciar. Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 aprilie 2010

Dezbaterea Proiectului de Lege privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

Ministerul Justiţiei a înaintat Guvernului un proiect de lege privind integritatea şi modificarea unor prevederi din Legea Agenţiei Naţionale de Integritate, al cărui scop principal este punerea de acord a cadrului legal de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate cu prevederile Constituţiei, în temeiul art.147 alin. (1) din Constituţie, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prin care o serie de prevederi din Legea nr.144 din 2007 au fost declarate neconstituţionale.

Opţiunile Guvernului privind conţinutul normativ al textului au fost, deci, impuse de conţinutul deciziei Curţii Constituţionale, în special sub aspectul prevederilor constituţionale privind respectul vieţii private, organizarea justiţiei şi prezumţia de liceitate a dobândirii averii. Soluţiile avansate prin proiect au constat în reglementarea declaraţiilor de patrimoniu în regim public şi regim confidenţial şi a unei serii de garanţii privind respectarea prezumţiei de liceitate a dobândirii averii, încercând, în acelaşi timp, să asigure agenţiei prerogative privind emiterea unor evaluări a patrimoniilor şi luarea de decizii care să conducă la sancţiuni disuasive. Declaraţia în regim public cuprinde activele şi pasivele patrimoniale ale demnitarului, astfel încât cetăţenii să poată avea acces nestingherit la informaţii privind evoluţia patrimoniului demnitarului.

Informaţiile privind adresele la care se află localizate aceste active patrimoniale nu sunt publice în opţiunea proiectului, pentru a proteja viaţa privată a fiecărui cetăţean, inclusiv a demnitarilor. În acest fel, am urmărit să răspundem criticilor formulate de Curtea Constituţională sub aspectul caracterului pretins invaziv al procedurii prevăzute în prezent de Legea nr.144 din 2007. În ceea ce priveşte procedurile în faţa Agenţiei, au fost aduse o serie de ajustări pentru a asigura contradictorialitatea acesteia, respectiv informarea persoanei aflate în analiza Agenţiei.

În fine, sub aspectul măsurilor pe care Agenţia le poate lua, proiectul a propus posibilitatea ca inspectorii de integritate să poată sesiza ANAF şi Parchetul cu rapoarte de analize care conţin şi propuneri de măsuri, astfel încât aceste instituţii să poată dispune măsurile legale care se impun potrivit competenţelor lor. În concluzie, cred că este important să subliniez faptul că Guvernul a procedat la modificarea acestui cadru normativ exclusiv ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind legea în discuţie, precum şi în limitele stabilite de această decizie. Dacă Guvernul ar fi procedat altfel, spre exemplu, reluând în proiect soluţiile procedurale criticate de decizia Curţii Constituţionale, ar fi încălcat dispoziţiile obligatorii ale deciziei Curţii şi, implicit, ale Constituţiei.

Cadrul normativ propus spre adoptare oferă Agenţiei suficiente pârghii instituţionale şi procedurale pentru a-şi atinge scopul, cu condiţia ca ele să fie puse în operă prin profesionalismul inspectorilor de integritate, managementul conducerii Agenţiei şi cooperarea cu ANAF şi Parchetul.

Vă mulţumesc pentru atenţie.


Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 noiembrie 2009

Dezbateri privind prezenţa şi rolul României în contextul proceselor de reformă a instituţiilor europene

Traversăm, într-adevăr, o perioadă esenţială pentru evoluţia Uniunii Europene şi pentru viitorul cetăţenilor săi. Suntem pe cale de a institui un nou cadru de funcţionare a Uniunii, prin ratificarea Tratatului de la Lisabona. Intrarea acestuia în vigoare, foarte probabil la 1 decembrie 2009, va facilita funcţionarea sistemului european într-o Europă cu 27 sau mai multe state membre, permiţând, totodată, Uniunii să avanseze în domeniile ce ţin de competenţa sa exclusivă, partajată sau de susţinere şi să asigure adâncirea procesului de integrare europeană, să beneficieze de instrumentele necesare pentru a rămâne un actor influent la nivel global, fie că este vorba de evoluţiile economice, de securitate sau de mediu.

Finalizarea ratificării de către toate statele membre reprezintă încheierea unui efort îndelungat la nivelul Uniunii, de reformare a modului său de funcţionare şi de adaptare la evoluţiile interne şi internaţionale. România a fost şi este parte a acestui proiect de reformă a Uniunii Europene. În acelaşi timp, este esenţial în perspectivă să putem fructifica inovaţiile introduse de Tratat, inclusiv în beneficiul României, al implicării acesteia în mecanismul decizional european şi în configurarea politicilor europene, dar şi a relaţiilor externe ale Uniunii, în beneficiul cetăţenilor români, precum şi al instituţiilor naţionale, al căror rol va fi consolidat de către Tratat – şi mă refer aici în primul rând la parlamentele naţionale.

Doamnelor şi domnilor,

Numirea viitorului colegiu al comisiei, inclusiv a comisarului din partea României, se va face, aşadar, conform prevederilor Tratatului de la Lisabona. Preşedintele Barroso a indicat că va începe să-şi formeze echipa după desemnarea viitorului preşedinte stabil al Consiliului European şi, respectiv, a înaltului reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţii nou create prin Tratatul de la Lisabona. Din punctul nostru de vedere, preşedintele stabil al Consiliului European va asigura un plus de continuitate şi de coerenţă atât în ceea ce priveşte activitatea acestei instituţii, cât şi a Uniunii, în general. Ca atare, preşedintele Consiliului European va trebui să dovedească un angajament personal şi dedicaţie faţă de proiectul european şi să contribuie la dezvoltarea acestuia de o manieră care să integreze viziunile tuturor statelor membre şi interesele cetăţenilor europeni.

Înfiinţarea funcţiei de înalt reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate reprezintă, de asemenea, o inovaţie esenţială, iar persoana care va fi desemnată pentru a ocupa această funcţie, va trebui să deţină o foarte bună expertiză în domeniul politicii externe şi de securitate comună. Dar, în acelaşi timp, trebuie să conţină o expertiză şi în domeniul politicii de apărare. De asemenea, va trebui să fie o personalitate cu abilităţi de atingere a consensului la nivelul statelor membre.

Desemnarea celor doi ocupanţi ai acestor funcţii va permite, ulterior, adoptarea deciziilor finale cu privire la viitorul colegiu al comisiei. Este de anticipat că în următoarele săptămâni vor fi făcuţi paşi pentru constituirea colegiului, inclusiv stabilirea unui calendar pentru audierile şi votul în Parlamentul European. Această procedură a avut la bază opţiunile exprimate de statele membre şi opţiuni ale acestora, însă procesul păstrează, pentru moment, un caracter confidenţial. Nu trebuie să uităm că atribuirea portofoliilor în cadrul Colegiului de comisari este de competenţa exclusivă a preşedintelui comisiei.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Tratatul de la Lisabona asigură un cadru legislativ cuprinzător, care va permite Uniunii să răspundă provocărilor actuale legate de securitatea energetică, de schimbă climatice sau de aspecte economice şi sociale. Salutăm introducerea prin Tratatul de la Lisabona, pentru prima dată, a principiului solidarităţii, potrivit căruia, un stat membru care se confruntă cu dificultăţi majore în aprovizionarea cu energie, va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre. Această clauză este extrem de importantă, în contextul în care este posibilă apariţia unor crize de genul celei a gazului de la începutul anului 2009. De asemenea, Tratatul aduce noi dezvoltări în domeniul politicii externe şi de securitate comună şi al politicii europene de securitate şi apărare. În privinţa politicii externe şi de securitate comună, apreciem înfiinţarea funcţiei de înalt reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, care va contribui la o mai bună vizibilitate a acţiunilor europene la nivel internaţional.

Înfiinţarea unui serviciu european de acţiune externă este o altă noutate adusă de Tratatul de la Lisabona. În viziunea României, Serviciul european de acţiune externă nu trebuie să înlocuiască, ci să completeze Serviciul diplomatic şi consular român. Considerăm că statele membre trebuie să menţină controlul decizional asupra evoluţiei mandatului, competenţelor şi organizării Serviciului european de acţiune externă.Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona este esenţială pentru ca Uniunea Europeană să răspundă mai adecvat provocărilor ce se profilează în deceniul următor. Dezvoltarea politicii europene de securitate şi apărare trebuie să continue, în ciuda crizei economice şi financiare. Inserarea unei clauze de apărare reciprocă, în cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, reprezintă o evoluţie marcantă adusă de Tratatul de la Lisabona. Aceasta nu va aduce, însă, atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a statelor membre, iar angajamentele şi cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul NATO, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizaţii fundamentul apărărilor colective şi cadrul de punere în aplicare a acestuia. Completarea clauzei de apărare reciprocă cu o clauză de solidaritate, care ia în considerare celelalte tipuri de ameninţări, terorism, catastrofe de origine umană sau naturală, este o prevedere importantă pentru România, în condiţiile în care, se exemplu, multe state membre se confruntă, în zilele noastre, cu o serie de calamităţi, cum ar fi: secetă, inundaţii, cutremure etc.

În acelaşi timp, continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene este una dintre principalele priorităţi ale României, ca membru al Uniunii Europene, iar intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona ar putea avea un efect pozitiv, în sensul facilităţii acestui proces. Prin reformele instituţionale introduse de Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană va fi mai bine pregătită funcţional şi psihologic pentru a pregăti noi membri. Sprijinim, prin urmare, menţinerea unei politici a uşilor deschise pentru statele care au voinţa politică şi capacitatea de a îndeplini criteriile de aderare la Uniunea Europeană. O perspectivă credibilă de a deveni membru al Uniunii Europene rămâne un important factor de stimulare a reformelor în statele candidate şi potenţial candidate.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Prin Tratatul de la Lisabona, parlamentele naţionale vor avea un rol diferit ca actori ai construcţiei europene. Prin acest Tratat, este recunoscut şi pentru prima dată menţionat explicit rolul parlamentelor naţionale într-o serie de domenii esenţiale pentru procesul legislativ european şi pentru construcţia europeană, precum evaluarea aplicării principiului subsidiarităţii, informarea asupra propunerilor de texte legislative din partea instituţiilor europene, sau revizuirea tratatelor. Odată cu noile atribuţii pe care le conferă parlamentelor naţionale Tratatul de la Lisabona, responsabilitatea acestora va creşte. Veţi dobândi o modalitate concretă de control de subsidiaritate asupra procesului legislativ european. Veţi avea posibilitatea de a verifica, în mod direct şi pentru fiecare caz în parte, dacă acţiunea la nivelul Uniunii este mai eficientă decât acţiunea la nivelul naţional, aşa-numitul principiu al subsidiarităţii.

Tratatul de la Lisabona întăreşte, totodată, cooperarea interparlamentară în cadrul Uniunii Europene. Este important să exploatăm mai intens pârghiile existente în prezent, sau cele care vor fi oferite de noul Tratat, cooperarea în Parlamentul European şi Comisia Europeană, dar şi, pe de altă parte, cooperarea cu parlamentele naţionale, cu comisiile de specialitate pe domenii sectoriale. Tratatul de la Lisabona va continua, de asemenea, rolul parlamentelor naţionale în privinţa justiţiei şi afacerilor interne. Parlamentele naţionale vor fi informate cu privire la evaluarea punerii în aplicare a politicilor Uniunii Europene în domeniu, abordare menită să contribuie a creşterea securităţii şi confortului cetăţenilor, domeniu în care dumneavoastră, Parlamentul naţional, aveţi un rol important.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am dorit să vă prezint doar o parte din reformele pe care intrarea în vigoare a Tratatului le va aduce cu sine în arhitectura construcţiei europene. Punerea în practică a inovaţiilor instituţionale şi politice ale Tratatului vor permite Uniunii Europene să acţioneze de o manieră mai eficace şi mai coerentă atât la nivel intern, cât şi la nivel internaţional. O Uniune activă în plan global va permite României să-şi apere şi să-şi promoveze mai bine interesele şi viziunea la nivel global, iar o construcţie europeană, consacrată pe reformele aduse de Tratatul de la Lisabona va asigura o dezvoltare instituţională şi politică pusă exclusiv în serviciul cetăţenilor europeni.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Nu aş vrea să închei înainte de a vă mulţumi pentru această oportunitate de a mă prezenta în faţa dumneavoastră şi a face această scurtă informare cu privire la inovaţiile Tratatului. Aş vrea să menţionez că este a doua oară când sunt invitat în calitate de ministru interimar al afacerilor externe în Parlament şi tot a doua oară când mă prezint pentru a expune punctele de vedere ale ministerului. Vreau, de asemenea, să vă împărtăşesc dorinţa ca între Executiv şi Legislativ să există o mai bună cooperare în acest domeniu. Nu sunt, însă, în măsură să vă pot oferi un răspuns de ce miniştrii anteriori nu au făcut acest lucru şi nici de ce Parlamentul, timp de trei ani de zile, nu a reacţionat pe temele europene. Aş vrea, însă, să semnalez că există o bună oportunitate de a ne implica împreună activ în procesul de construcţie europeană, prin urmarea recomandărilor din cadrul raportului de ţară pe justiţie, pe care România l-a primit în vara anului trecut, în ceea ce priveşte contribuţia Parlamentului în acest domeniu.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)


ÎNTREBĂRI ȘI INTERPELĂRI

  1. Prejudicierea gravă a UAT Vlad Ţepeş, jud.Călăraşi
    Interpelare
    Răspuns
  1. Blocarea nejustificată şi ilegală a majorării tarifelor pentru serviciile prestate de medicii veterinari de liberă practică în baza contractelor de concesiune/prestări servicii.
    Interpelare
    Răspuns
  1. Absenţa Programului Ministerului Educaţiei Naţionale privind Centenarul
    Interpelare
    Răspuns
  1. Politica Guvernului României în domeniul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 al Uniunii Europene
    Interpelare
    Răspuns
  1. Existenţa unui studiu de impact cu privire la efectele asupra sistemului judiciar de către unele modificări aduse “Legilor Justiţiei”
    Interpelare
    Răspuns
  1. Clarificări cu privire la declaraţia legată de ridicare MCV şi primirea în spaţiul Shengenpână la finalul anului 2018
    Interpelare
    Răspuns
  1. Inducerera în eroare a Legislativului referitor la Programul Ministerului Educației Naționale privind Centenarul
    Interpelare
    Răspuns
  1. Măsurile luate de Ministerul Educației Naționale pentru ca la începutul anului școlar 2018-2019 elevii să beneficieze de manuale școlare
    Interpelare
    Răspuns
  1. Stadiul candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite
    Interpelare