Cine sunt

Proba mea de onestitate

Cea mai importantă și dificilă probă de onestitate este cea față de tine însuți: cine ești?

Cel mai dificil lucru pentru un om este să afle cine este, dincolo de formele pe care viața le așează inevitabil și uneori firesc peste el: copil, elev, profesionist, soț, tată, părinte, servitor public, posesor de hobby-uri etc. Cine ești, dincolo de aceste dimensiuni?

Consider în egală măsură important să îți identifici, la fiecare vârstă sau etapă din viață, care este misiunea sau care sunt misiunile esențiale. Și peste toate acestea, să nu uiți să și trăiești, măcar puțin, din când în când…

E greu să spun că am reușit deplin întru toate cele enumerate mai sus, dar pot spune cu certitudine că m-am străduit și continui să o fac.  Sunt, deci, un om care se străduiește permanent în căutarea de mai bine în ceea ce face, mai bine pentru cei din jur.

La urma urmei, sunt un om ca atâția alții, cum se spune. Crescut de părinți într-un cult pentru responsabilitate, am construit întotdeauna plecând de la această valoare, de la această nevoie, de a-mi face treburile responsabil, cu grijă pentru cei din jur, în interesul lor, în primul rând. Am găsit totdeauna o plăcere specială în acest lucru. Când eram puști și jucam fotbal, îmi plăcea și căutam golul, dar și mai mult îmi plăcea să-mi coordonez echipa ca să ajungă la el, trăiam o plăcere secretă când știam că totul a plecat de la o pasă pe care am servit-o, de la o schemă de joc pe care am impus-o etc. Erau lucruri care treceau uneori neobservate, dar eu știam. Aceeași plăcere am regăsit, peste ani, descoperind, crescând și punând în valoare avocați, unii au ajuns lideri în specializarea lor, prin efortul lor continuu, desigur, dar știu că undeva, în parcursul lor, am declanșat un declic esențial. Aceeași plăcere am găsit alături de un avocat talentat și un om deosebit (I. Racoți) în lansarea și creșterea unei firme (Racoți-Predoiu) până când, în câțiva ani, a ajuns o firmă de performanță în avocatură, consacrată inclusiv de cataloagele internaționale, pentru ca mai apoi să devină și mai puternică printr-o fuziune cu o firmă la fel de respectată în domeniul ei de specializare (C. Zamfirescu). Aceeași plăcere am avut în 2012, după 4 ani de mandat la Ministerul Justiției, când am fost în măsură să afirm în fața colegiului ministerului, în ședința de încheiere a mandatului: acum 4 ani v-am spus că veți deveni un minister profesionist, puternic, unul din cele mai respectate în Guvern, vom trece prin Parlament legi de reformă, vom pacifica sistemul judiciar, ne vom implica intens și în agenda Consiliului european JAI, sunt obiective realizate. Aceași plăcere găsesc astăzi să construiesc, alături de bunii prieteni și excepționali avocați Lorena Stoian și Petronel Dobrică și o echipă de tineri și talentați colegi proiectul “Stoian Predoiu”, un nou proiect profesional ”greenfield” pe trei paliere (www.stoianpredoiu.com, www.stoianpredoiutax.com, www.spinvestconsult.com), care începe deja să arate foarte bine, după numai doi ani de la lansarea lui.

Cel mai mult îmi doresc să am aceeași inspirație și pricepere în a-mi sprijini cei doi copii să devină ceea ce vor ei să devină, sper să le pot fi un mentor bun, sper să am forța să trec peste bruiajele inerente societății contemporane și să le transmit mesajele bune, să pot servi drept un declic benefic pentru ei, dar cel mai mult sper să poată reuși prin propriile forțe, cel mai important lucru pentru un tânăr, pentru un om, la orice vârstă. După cum, în egală măsură, sper și să învețe să primească un sprijin, un ajutor, atunci când e cazul.

Să știi să primești un sprijin: o altă lecție importantă.

În 1984, tatăl meu mi-a pus pe birou o carte: ”Sfidarea Mondială”, scrisă de jurnalistul Jean-Jacques Servan Schreiver. La vremea ei, a fost un ”best seller”. Mi-a marcat profund concepțiile și preocupările. Între altele, autorul povestește un interviu pe care  i-l luase fondatorului concernului ”Honda”, Soichiro Honda, pe care l-a întrebat de ce  și-a lăsat fiul să se descurce singur după terminarea studiilor, la fel ca orice alt absolvent. Soichiro i-a mărturisit jurnalistului că nu vrea să-i răpească fiului său cea mai mare satisfacție pentru un tânăr: să reușească singur, să stea cu fruntea sus în fața oricui, chiar și a lui.

Să reușești, dar cu eleganță, îmi tot spunea mama.

Cam acesta e genul de educație pe care l-am primit și mă consider privilegiat și norocos.

Și poate că din cauza ei mă încăpățânez să nu mă refugiez într-o ”insulă” personală față de ceea ce se întâmplă în jur, față de schimosirea atât de gravă a treburilor publice, față de incapacitatea de a ne găsi un modus vivendi civilizat și cât mai general convenabil într-o societate inevitabil diversă și o lume aflată în schimbare accelerată cotidian.

Iar această implicare publică, atât cât pot în acest moment, nu vine neapărat pentru că în politică, vorba șlagărului trupei mele preferate (U2), ”I still haven’t  found what I am looking for”, ci pentru că această dezordine și răsturnare de valori ne afectează negativ și foarte neplăcut existența, strică tot tabloul general și îngustează opțiunile unor generații care vin din spate, între care se numără și copiii mei, se vor număra și nepoții mei, începe să pună în cauză însăși viitorul națiunii. Nu sunt din genul care așteaptă de la alții să vină să rezolve problemele. Consider o datorie pentru fiecare să se implice cum poate, în special pentru cei care se consideră parte a elitei profesionale a țării. E singura cale prin care, cu răbdare și pe termen lung, se va pune capăt acestei invazii spectaculoase a mediocrității și stupidității în viața Cetății. Lupta cu mediocritatea, neprofesionalismul și stupiditatea în treburile publice este cea mai importantă provocare a momentului, pentru că de ea depinde în bună măsură viitorul nostru.

Deci, propun să urmăm îndemnul lui Churchill, ”never give up”, și cuvintele lui Avram Iancu, ”să nu ne luptăm pentru jucării”.

Să ne luptăm până la capăt pentru lucrurile esențiale. Prevalența în treburile publice a valorilor autentice și a caracterelor oneste  sunt două dintre ele. Cheia pentru schimbarea la față în bine a României.