Ori guvernul Dragnea-Grindeanu nu mai are bani, ori ceferiștii nu sunt români!

Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute cu haosul de la CFR, este imaginea în mic a ceea ce riscă România să pățească într-un timp foarte scurt. De ce susțin asta? Să mă explic.
 Imaginea 1

Sute de trenuri blocate. Mii de oameni lăsați de izbeliște prin gări. Acuză angajații CFR că și-au bătut joc de ei.

Imaginea 2

Angajații CFR spontani și nemulțumiți. Organizați pe Facebook. Acuză conducerea CFR Infrastructură și CFR Călători de management defectuos. Cele două instituții sunt pe profit, dar nu se investește în infrastructură.

Imaginea 3

Conducerea CFR Infrastructură și CFR Călători acuză guvernul Dragnea-Grindeanu că cele două instituții sunt pe profit (jumătate de miliard de lei), dar că banii nu sunt investiți în îmbunătățirea condițiilor de muncă și a siguranței în trafic ci se duc obligatoriu la bugetul de stat.

Imaginea 4

Guvernul Dragnea-Grindeanu tace mâlc și nu ne spune că ia banii din investițiile în infrastructură. Anunță doar că mărește salariile pentru respectarea demnității tuturor românilor. Ghinionul ceferiștilor este că, după ce Rapid a dispărut în ceața ligilor microscopice, nici banii de la Guvern n-au ajuns la ei. Așa că, ori ceferiștii nu sunt români, ori banii sau terminat pentru ceferiști cu o persoană înainte.

P.S. În tot acest timp, miliarde de euro, bani europeni, care ar fi trebuit investiți în infrastructură, sunt blocați și nefolosiți pentru finalizarea sau începerea unor noi proiecte.

 

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer