Ministrul Justiției operează cu injustiții! Să renunțe la ele, dacă vrea gloria!

Zilele trecute, ministrul Toader a acordat un amplu interviu prin Skype unui post de televiziune. Dacă era doar o nouă lecție de drept ținută unor profani cu pretenții de „cunoscători ai dreptului penal”, l-am citat chiar pe ministru, ar fi fost aproape irelevant. Pentru că, parafrazând CSM, lecțiile de drept se țin la catedră, iar cele mai valoroase, la bară, aș adăuga eu, deoarece testul realității juridice se dă în fața judecătorului! 

Interviul este, însă, notabil, pentru că a dezvăluit obiectivele ministrului care va supraviețui schimbării guvernului Grindeanu. 

În discursul obișnuit alambicat cu care și-a împachetat din nou interlocutorii din studio, Tudorel Toader, ministru Justiției, a comis cateva injustiții.

Vorbind despre arhiva SIPA, a accentuat ideea desecretizării celor două rapoarte, fără să arate că, de fapt, nu el le desecretizează, ci Guvernul. Fără voința politică a Guvernului, deci a PSD, și poate nu numai, nu are cum să facă acest pas. 

De altfel, proiectul Toader de HG privind arhiva SIPA, vag contestat de câteva declarații palide ale UNJR și CSM, semn totuși de conivență, nu aduce tehnic mai nimic nou față de cel al lui Macovei, cu excepția componenței comisiei și a termenului mult mai realist, de trei ani, pentru „inventariere”. Rămân la părerea exprimată illo tempore, dar nesusținută politic și instituțional îndeajuns, că transferul pur și simplu al Arhivei SIPA la Arhivele Naționale și sigilarea ei pentru 50 de ani e preferabilă. Intrarea acum în Arhivă, într-un context politic tensionat, va crea suspiciuni, poate chiar vulnerabilitatea unor scurgeri reale sau doar pretinse de informații. Deci, dacă era just, ministrul Justiției ar fi recunoscut ceea ce nimeni nu pare să observe: joaca de-a arhiva vulnerabilizează sistemul judiciar, nu-l întărește. Dar folosește și creează o falsă imagine de reformă și de reformator ministrului, care poate începe lucrul la propria statuie. 

Argumentul că inventarierea va elimina presupusele șantaje asupra unor magistrați este doar teoretic și, într-o oarecare masură, hilar, pentru că, în ipoteza nedorită și, deocamdată, nedemonstrată, că există șantaje în sistemul judiciar, mă îndoiesc că presupușii șantajiști se vor împiedica de inventarierea arhivei în următorii trei ani, ba poate chiar vor profita de ea. Repet și conchid, proiectul Toader de HG privind arhiva SIPA e cvasi-identic cu proiectul Macovei. 

Și mai grave am găsit, însă, aserțiunile ministrului față de „Coduri”. În primul rând că s-ar impune eliminarea inexactităților în exprimare. Codurile sunt civile și penale, substanțiale și procedurale. E important să știm la care se referă, când vorbește de modificarea lor. Asta, pentru că, în deplin acord cu scrisoarea trimisă ministrului Toder de către toți membrii comisiei de redactare, motiv pentru care am semnat-o la rândul meu, Codul civil nu se impune a fi modificat, de-a lungul vremii existând un singur articol cenzurat de CCR, și acela îndreptat. Se impune, însă, adoptarea unor legi adiacente Codului civil, precum cea privind instanța de tutelă, de care Ministerul pare să nu se ocupe. Codul civil se cere dezvoltat, nu modificat, domnule ministru Toader! Dezvoltat prin legi complementare și întemeiere de noi instituții benefice introduse de noul Cod civil! 

În ceea ce privește Codurile penale, Toader continuă să facă o mare injustețe vorbind de „schimbări structurale” pentru că ele nu sunt „așezate” în cadrul constițutional! De ce e injust?! Pentru că ministrul omite, evident deliberat, câteva detalii importante. Daca era just, ministrul ar fi spus că cele „peste o sută de decizii ale CCR” nu se referă la sute de articole, așa cum incorect încearcă să lase senzația, ci la 40, din cele 1089 de articole ale Codurilor penale, din care 33 „fabricate” în Parlament, ceea ce nu e deloc „structural”. Daca era just, ministrul Toader ar fi spus că la o reformă de o asemenea amploare, procesul de ajustare este o necesitate tehnică subînțeleasă și trebuia făcută demult. Daca era just, ministrul Toader ar fi spus că o parte dintre deciziile CCR sunt interpretative și o altă parte reflectă o schimbare de concepție asupra politicilor penale din partea unor membri ai CCR care, illo tempore, aveau alte păreri, drept pentru care au avizat proiectele Codurilor. 

Dar poate cea mai flagrantă injustețe, care frizează minciuna, daca n-am acorda circumstanță ignoranței, ceea ce e greu de făcut cu un ministru de erudiția (nu sunt ironic, ci serios) lui Toader, este în istoricul adoptării Codurilor. Pentru că lucrurile nu stau deloc cum le prezintă ministrul Toader. Ministrul pretinde că n-au existat dezbateri publice. Inexact! Au fost luni întregi de consultări și dezbateri asupra tuturor Codurilor, nu numai cu sistemul judiciar, ci și cu cel avocațial, notarial, executor judecatoresc și, dacă memoria nu mă înșeală, și cu sistemul de probațiune, cu certitudine cu mediul de afaceri și cu sistemul bancar, în colaborare cu BNR. 

Ministrul mai critică și adoptarea Codurilor prin asumare. Injust, de trei ori! O dată că n-au fost toate adoptate prin asumare, ci doar două, din presiunea iminenței rapoartelor MCV. Celelalte două au fost adoptate în procedură „standard”, cu câteva voturi împotrivă. Daca era just, ministrul Toader vorbea și despre impactul pozitiv al adoptării lor în rapoartele MCV, presiunea acestor rapoarte pe problema Schengen etc. A doua oară e injust pentru că nu precizează că adoptarea prin asumare a fost precedată de luni de dezbatere parlamentară și în forma ieșită din comisiile speciale parlamentare. Iar a treia oară e injust pentru că actualul ministru, fost judecator al CCR, a fost de față la întâlnirea consultativă de la Cotroceni cu toți judecătoriii CCR unde, atât șeful statului cât și ministrul Justiției de la acea dată, au cerut opinia științifică generală a judecătorilor asupra conținutului Codurilor și a modalităților de adoptare. Domnul judecător, actualul ministru, a fost atunci mai rezervat, ca să folosesc un eufemism, și a aplicat zicala „tăcerea e de aur”. 

Nu aș vrea să fac, la rândul meu, o injustețe și să nu apreciez hotărârea ministrului de a se implica în continuare pe aceste șantiere necesare justiției. Dar să o facă strict unde trebuie! Să nu facă precum Ceaușescu, care, în loc să ridice câteva blocuri în locul celor dărâmate la cutremur, a demolat jumătate din centrul vechi al Bucureștiului ca să-și ridice Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului! Consider de datoria mea de parlamentar și fost ministru tehnocrat, ca și domnul Toader, adică dependent de voința politică a Guvernului și obligat, uneori, la voltele necesare ce decurg din aceasta, fără să piardă, însă, vorba lui Churchill, direcția de deplasare a navei pe valuri, să atrag atenția acolo unde cred că trebuie „ajustări structurale” ale acțiunii ministeriale, vorba domniei sale. Altminteri, totul nu rămâne decât un travaliu la propria statuie cu materialul clientului, adică al CSM. Și nu e just! A bon entendeur, salut!

Sursa foto: agerpres.ro

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer