Sabia și mistria

România politico-economică e, de mulți ani, un câmp de bătălie. Interese locale și nu numai, mai mici sau mai mari, personale sau de grup, economice sau militar-strategice sunt amestecate într-un uriaș cocktail care dă bătăi de cap tuturor. De aceea, politicul românesc e format, structurat și angajat în general, exclusiv pe un curs sau cursuri de confruntare.

Presa e plină de titluri precum „cutare lider îl atacă pe cutare lider”, „atac fără precedent al lui X la adresa lui Y” etc. Rezultatul îl vedem pe „harta” autostrăzilor din România, în dezastrul din învațământ și sănătate, în starea de „sub-înzestrare” a Armatei, în politizarea Justiției, în influența României în lume, în nivelul de neîncredere al poporului în politicieni, în absenteismul la vot ajuns la cote foarte serioase. Da, știu, politica e o luptă, „deci te luptă”, dar eu am convingerea că nu este numai o luptă, ci și un efort inteligent și răbdător de construcție. Sau, altfel spus, o luptă constructivă. Omul politic adevărat, care este și om de stat, chiar și atunci când nu are funcții, temporare prin natura lor, omul politic deci, lucrează cu sabia într-o mână și mistria în cealaltă. Există la noi un astfel de model? Avem, mai degrabă, un tip de om politic cu câte o bâta în fiecare mână. Din nou, rezultatele se văd pe teren…

În opinia mea, discuția nu e doar teoretică. Cele două abordări au consecințe practice asupra șanselor de reușită și de acceptabilitate a politicilor publice, în ultimă instanță, asupra vieții cetățenilor, inclusiv asupra confortului psihic public sau indicelui general de fericire. Circul și vacarmul public, unul mai steril decât celălalt, au primit un răspuns tragic și firesc: România este pe locul doi în clasamentul țărilor părăsite de propriii cetățeni, dupa Siria. Cei care comentează această informație susțin că în România nu există război civil. Oare?! Dacă trebuie, de fapt, să decriptăm invers această informație.

Nu ca un paradox: în România nu există un război civil și, totuși, există o imigrație în masă. Dacă, de fapt, acest exod voluntar (?) al românilor indică existența unui soi de război civil?! Sigur, nu unul clasic, cu miros de praf de pușcă. Mi s-ar putea spune că genul acesta de tensiuni politice există în orice democrație, din SUA până în Germania. De acord, dar există o mare diferență, cetățenii primesc rodul util al acestor confruntări: politici publice și servicii publice de calitate.

La noi, această confruntare e sterilă. La modul foarte general, 1990-1996 a dat la „fier vechi” industria anilor 1980, convenția anilor 1996-2000 a repudiat politicile celor 4 ani precedenți, 2000-2004 a aruncat la coș reformele anilor anteriori, 2005 a început cu îngroparea guvernării precedente, USL și-a propus dărâmarea „regimului” ș.a.m.d. Nimeni nu e dispus să continue ceva bun început anterior, nimeni nu e dispus să recunoască adversarului nimic! Fiecare e convins că este bun și ceilalți răi, că deține adevărul absolut, fiecare jură că își va termina adversarul. Totul e, evident, declamat pe tonuri sforăitoare și intransigente! De eleganță și finețe politică ce să mai vorbim?! Te uiți la discursurile sterpe din Parlament și îți dai seama cu câtă precizie confundă unii dârzenia politică cu mitocănia, măreția cu îngâmfarea, cuvântul șlefuit, semn al unei minți exersate și unui suflet generos, cu ghioaga târâtă pe asfalt, semn că politicul nostru nu a ieșit încă din neolitic. Dacă avem 40 de articole perfectibile într-un pachet de legi care numără 5.000, e musai să schimbăm toată legea. Daca un premier vrea ca o autostradă să treacă obligatoriu printr-un loc, musai să ținem blocat doi ani tot Masterplanul de transporturi etc. Timp în care, în paranteză fie spus, locotenenții celor mai mari dușmani se înțeleg de minune în spatele casei, împărțind afaceri cu bani publici. Adică, nici măcar această luptă distructivă nu-i serioasă. E dusă doar cât să se anuleze orice energie și intenții constructive.

Ce-ar fi dacă politica noastră s-ar face cu sabia la brâu și două mistrii în mâini?! Măcar pentru o vreme! Ce ar fi dacă dominanta jocului politic ar fi cooperarea?! Ce ar fi dacă liderii politici cu putere de decizie ar începe să promoveze constructori în loc de bătăuși?! N-ar fi o dovadă de slăbiciune, ci de înțelepciune. Istoria demonstrează că îți trebuie mai mult curaj să construiești, decât să dai cu bâta. Și, eventual, să fugi după aceea.

Conștiința cooperării și energia constructivă ar schimba, de nerecunoscut, în bine, nu doar fața politicului, ci și fața țării. Pentru asta, omul nostru politic trebuie să abandoneze comportamentul lui Homo Neanderthalensis și să îmbrățișeze pe cel al lui Homo Sapiens. Omul de Neanderthal a produs doar o bâtă și un stilet primitiv. Homo Sapiens a ajuns pe Lună și a creat ingineria genetică. A bon entendeur, salut!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer